by Media XPRIMM
XPRIMM TV
CAMPANIE SUSTINUTA DE:
      



Suport Online Contact
ASIROM mizeaza pe tehnologie, simplitate si asigurari facultative
ASIROM Vienna Insurance Group a lansat campania de rebranding, schimbandu-si identitatea vizuala a brand-ului si mizand pe dezvoltarea tehnologica, dar si pe produse simple, pe intelesul clientilor, in timp ce si-a propus cresterea vanzarilor de produse facultative, au declarat, joi, reprezentantii asiguratorului.

De mai bine de un an, ASIROM VIG deruleaza un amplu program de transformare care vizeaza repozitionarea companiei pe piata romaneasca a asigurarilor. Lansata in cursul anului 2018, noua strategie a companiei pune accent pe dezvoltarea echilibrata, durabila a portofoliului prin cresterea afacerilor generatoare de valoare si promovarea serviciilor superioare.

"Avem o noua filosofie de business, prin care ne propunem sa proiectam la nivelul clientilor si partenerilor companiei o perceptie care poate fi exprimata in doua cuvinte: simplu; sigur. Vrem ca, progresiv, sa crestem gradul de accesibilitate la produsele si serviciile pe care le oferim si, in paralel, sa castigam increderea deplina a unui numar tot mai mare dintre cei cu care interactionam", a declarat Cristian IONESCU, Presedinte al Directoratului ASIROM, in cadrul unei conferinte de presa la care a participat intreg boardul companiei.

"Ne-am schimbat sigla, dar aceasta este o mica parte din schimbarea care are loc in prezent. Construim un nou ASIROM bazat pe alte principii, alte valori, alta mentalitate, alte procese. In ultimul an am schimbat foarte multe din procesele pe care le aveam in cadrul companiei si acum am simtit ca este momentul sa venim si cu un nou look, mai modern. Am incercat sa pastram traditia care existata la ASIROM si sigla este oarecum apropiata de cea anterioara. Aveam un triunghi care a fost asociat tot timpul cu marca ASIROM si am incercat ca si noua sigla sa se incadreze intr-un triunghi. Un alt element era tricolorul, nota de traditionalism, iar noua sigla este derivata din niste lucrari ale unor sculptori moderni si nu am mai pastrat tricolorul, dar am pastrat ideea de traditie. Tot ceea ce vom face pe viitor va fi sub noua sigla, mult usor si accesibil", a explicat Cristian IONESCU.



Prioritatile ASIROM VIG vizeaza dezvoltarea accelerata a afacerilor facultative, ce adauga valoare portofoliului companiei, in detrimentul subscrierilor de polite obligatorii. Iar rezultatele preliminare din anul curent sunt mai mult decat relevante in a evidentia noua strategie: vanzarile de polite RCA au, actualmente, o pondere de sub 20% in portofoliul companiei, in timp ce asigurarile de viata si cele generale facultative genereaza peste 80% din subscrieri. In urma cu 12 luni, ponderea era de 55% pe asigurari obligatorii RCA.

In spatele statisticilor ce prezinta evolutia portofoliului ASIROM VIG stau o serie de programe complexe ce vizeaza modernizarea ofertei companiei, atat in ceea ce priveste produsele, cat si serviciile. La sfarsitul anului 2018, de exemplu, ASIROM a lansat doua noi produse proprii de asigurari de sanatate - ConfortMed si GrupMed - care au fost foarte bine primite pe piata, inregistrand vanzari de peste 10 milioane de lei in primele 7 luni din 2019.

Revizuirea produselor vizeaza si alte linii de business - precum asigurarile de bunuri, de calatorii sau CASCO - urmarindu-se simplificarea acestora si adaptarea lor la cerintele clientilor, spun oficialii asiguratorului.

De asemenea, compania doreste sa atraga mai multi clienti IMM carora sa le includa si clauza de "business intreruption" (intreruperea activitatii). In prezent, aproximativ 5% dintre clientii IMM au si aceasta clauza atasata, care costa cam 20-30% din pretul politei pentru asigurarea bunurilor, dar exista mult potential de crestere pe acest segment in urmatorii ani, a spus Georgiana POPESCU, membru in board.

Bogdan ZAMFIRESCU, membru Directorat ASIROM, a explicat ca segmentul auto are o pondere mare in piata si este unul atractiv, dar compania si-a propus sa balanseze ponderea politelor obligatorii (RCA) si a celor facultative (CASCO). "Parte din strategia noastra s-a materializat printr-o crestere si pe zona Property si avem o crestere sustinuta in zona acestor asigurari. La fel si in zona asigurarilor destinate angajatilor - am reusit o repozitionare fundamentala a serviciilor pe care le oferim pe employee benefits, respectiv asigurari de viata si sanatate. Este important sa vedem cresteri pe liniile strategice".

La randul sau, Octavian BAZON, Vicepresedintele companiei, a spus ca RCA-ul este mai putin in obiectivul ASIROM, dar CASCO este in obiectiv. El a precizat ca parcul auto este unul imbatranit, 75% din totalul vehiculelor avand peste 10 ani. Conform acestuia, doar 12% din parcul auto detine polite CASCO.

ASIROM VIG a facut, deja, pasi importanti si in directia imbunatatirii serviciilor oferite. Clientii companiei isi pot programa online vizitele la medic si pot notifica online daunele auto. Au fost, de asemenea, extinse posibilitatile de colectare a ratelor de asigurare, prin utilizarea diverselor aplicatii disponibile pe piata (Coduri de bare, Pago, PayU, PayPoint, Direct debit si Internet banking). Recent, ASIROM a lansat asistentul virtual Clara, primul chatbot inteligent capabil sa emita polite de asigurari de calatorie simplu si rapid, ce realizeaza scanarea automata a documentelor si procesarea electronica a platilor. Iar acest proces de imbunatatire a interactiunii clientilor cu ASIROM va continua pe toate palierele.

Societatea ASIROM a fost infiintata la inceputul anului 1991, fiind preluata, in 2007 de grupul austriac Vienna Insurance Group.

In anul 2018, ASIROM a raportat prime brute subscrise in valoare totala de 867,1 milioane de lei, din care 731,89 milioane de lei pe segmentul asigurarilor generale si 135,21 milioane de lei pe segmentul asigurarilor de viata. La 31 decembrie 2018, societatea avea un numar de 135 de unitati teritoriale localizate in Romania si aproape 800 de angajati.

TOTUL DESPRE ASIGURARILE DE VIATA

Pe scurt, asigurarile de viata sunt produse financiare oferite de catre companii specializate care ofera, de la caz...

DE CE AM NEVOIE DE O ASIGURARE?

In general companiile de asigurari pun la dispozitia clientilor o multitudine de motive pentru a incheia o polita....

RISCURI ACOPERITE

Principalul risc acoperit de o asigurare de viata este decesul. Cu toate acestea, asigurarile de viata pot...

CE POLITA MI SE POTRIVESTE?

In primul rand trebuie sa decizi daca doresti o asigurare care sa ofere numai protectie (deci fara componenta...

CUM INCHEI O ASIGURARE?

Recomandam parcurgerea urmatorilor pasi: 1. Alegerea unei companii de asigurare sau a unui broker de asigurare...

TIPURI DE PRODUSE

Functie de combinatia de riscuri acoperite si beneficii, exista o larga varietate de produse de asigurare de...

Top stiri Asigurari de Viata