by Media XPRIMM
XPRIMM TV
CAMPANIE SUSTINUTA DE:
      



Suport Online Contact
Cristian ROSU (ASF): Piata asigurarilor a crescut cu 7,8% in primul semestru din 2019
Societatile de asigurare autorizate si reglementate de ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara au subscris prime brute in valoare de 5.438.764.708 lei in primul semestru din 2019, in crestere cu 7,8% fata de aceeasi perioada a anului anterior. Primele 10 companii detin aproximativ 89% din totalul pietei.

In contextul prezentarii de catre ASF a raportului privind evolutia pietei de asigurari in semestrul I 2019, Cristian ROSU, Vicepresedintele ASF pentru sectorul de asigurari si reasigurari, a facut o scurta prezentare a principalilor indicatori privind evolutia pietei asigurarilor in primele 6 luni ale anului 2019.

Cristian ROSU afirma ca piata asigurarilor din Romania este pe un trend favorabil, semnalandu-se totodata o serie de riscuri care vor trebui foarte atent monitorizate de catre Autoritate astfel incat eventualele derapaje cu posibile efecte de contagiune sa poata fi preintampinate.

Favorizate de un cadru macroeconomic caracterizat prin cresteri ale economiilor UE, rate scazute ale somajului, cresterea veniturilor disponibile ale populatiei si mentinerea increderii consumatorilor cu privire la perspectivele economiei, pietele financiare europene au inregistrat evolutii pozitive atat in 2018, cat si pe parcursul primului semestru al anului 2019. Romania nu a facut exceptie si, cu toate ca se inregistreaza niveluri mai scazute ale indicatorilor privind pietele financiare in comparatie cu alte state europene, perspectivele de dezvoltare se mentin favorabile.

La 30 iunie 2019 activau pe piata asigurarilor 28 de societati de asigurare, autorizate si reglementate de ASF, dintre care 15 au practicat numai activitate de asigurari generale, 7 au practicat numai activitate de asigurari de viata si 6 au practicat activitate compozita.

Din totalul primelor brute subscrise de societatile de asigurare autorizate si reglementate de ASF in semestrul I 2019, primele brute subscrise pe teritoriul altor state au inregistrat un volum de aproximativ 114 milioane lei, reprezentand circa 2% din volumul total al primelor subscrise, in crestere cu circa 91% fata de anul precedent (60 milioane lei).

Cele 11 sucursale care isi desfasoara activitatea in baza dreptului de stabilire (FOE - freedom of establishment) au cumulat, la finalul lunii iunie 2019, prime brute subscrise in valoare de aproximativ 454 milioane lei, in crestere cu aproximativ 26% fata de aceeasi perioada a anului precedent.

Piata asigurarilor din Romania este caracterizata de un grad mediu spre ridicat de concentrare. In semestrul I 2019, aproximativ 89% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societati de asigurare din cele 28 de societati care desfasurau activitate de asigurare/reasigurare la 30 iunie 2019.

La nivelul intregii piete de asigurari, numarul de contracte de asigurare, in vigoare la finalul semestrului I al acestui an, a fost de 15.551.834, in crestere fata de anul precedent cu aproximativ 3,9%.

Asigurari generale

Piata a continuat sa fie dominata de asigurarile generale in proportie de 79%. Volumul total al primelor brute subscrise pentru asigurarile generale, in semestrul I 2019, a fost de 4.313.973.719 lei, in crestere cu 8,7% fata de semestrul I 2018.

Aproximativ 96% din volumul total de prime brute subscrise pe asigurari generale a fost realizat de 10 societati din cele 28 de societati care desfasurau activitate de asigurare/reasigurare la 30 iunie 2019, cumuland prime brute subscrise in valoare de 4.136.322.344 lei.

Din totalul primelor brute subscrise pentru asigurari generale, cele mai mari ponderi le detin clasele A10 - Raspundere civila pentru utilizarea vehiculelor auto terestre, A3 -Vehicule terestre, exclusiv materialul feroviar rulant, A8 - Incendiu si calamitati naturale (pentru alte bunuri decat cele asigurabile in clasele A3 - A7).

Piata asigurarilor generale ramane dominata de asigurarile auto, astfel incat acestea, incluzand clasa A3 (Asigurari de mijloace de transport terestru, altele decat cele feroviare) si clasa A10 (Asigurari de raspundere civila auto, inclusiv raspunderea transportatorului) reprezinta aproximativ 72% din totalul primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurari generale si 57% din totalul primelor brute subscrise de societatile de asigurari in semestrul I 2019.

Piata asigurarilor RCA

La 30 iunie 2019, pe piata asigurarilor isi desfasurau activitatea 9 asiguratori autorizati de ASF pentru activitati de asigurare RCA, care au realizat un volum de prime brute subscrise de 1.910.123.710 lei. Comparativ cu primul semestru al anului precedent, valoarea primelor brute subscrise a crescut cu circa 4%.

De asemenea, pe teritoriul Romaniei isi desfasoara activitatea un asigurator in baza libertatii de prestare a serviciilor (FOS) - compania Euro Insurances Dac - care in primul semestru al anului 2019 a subscris prime in valoare de 4,5 milioane lei si un asigurator in baza dreptului de stabilire pe teritoriul Romaniei (FOE) - sucursala WATFORD Insurance Company Europe - care a inregistrat un nivel al primelor brute subscrise de 46,5 milioane lei.

Gradul de concentrare ramane ridicat pentru primii asiguratori din top, astfel ca primii 2 asiguratori cumulau aproximativ 70% din portofoliul de asigurari RCA din Romania.

La 30 iunie 2019, cele mai mari ponderi au fost detinute de politele cu o valabilitate de 6 luni, respectiv 12 luni. Se remarca o tendinta ascendenta pentru politele de asigurare cu o valabilitate de o luna.

Pe ansamblul intregii piete, prima medie RCA anualizata a crescut cu aproximativ 2% in semestrul I 2019 comparativ cu acelasi semestru din anul precedent, inregistrand valoarea de 617 lei.

Pe parcursul primelor sase luni ale anului 2019, comparativ cu anul trecut, prima medie a inregistrat o crestere cu aproximativ 2%, in timp ce dauna medie a crescut cu 11,7%.

Dauna medie RCA platita pentru vatamari corporale in primele 6 luni ale anului 2019 s-a diminuat comparativ cu semestrul I din anul precedent cu aproximativ 13%, iar cea pentru daune materiale a crescut cu circa 16%.

Decontarea directa

In primele sase luni din anul 2019, asiguratorii RCA au incheiat un numar de 120.156 clauze de decontare directa, primele brute subscrise aferente acestora fiind de 11.094.934 lei. La data de 30.06.2019 erau in vigoare un numar de 204.915 clauze de decontare directa.

Asigurari de locuinte

Comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior, la 30 iunie 2019 piata asigurarilor de locuinte (obligatorii si facultative) a consemnat in primul semestru al anului 2019 o crestere a primelor brute subscrise de aproximativ 6% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent.

Numarul de contracte de asigurare obligatorie de locuinta in vigoare la sfarsitul perioadei de raportare s-a marit cu circa 2%, primele brute subscrise (in valoare de 74.163.142 lei) au crescut cu aproximativ 4%, in timp ce indemnizatiile brute platite (2.146.268 lei) au crescut semnificativ, cu 121%.

Subscrierile aferente asigurarilor facultative de locuinte (prime brute subscrise de 172.756.649 lei), au inregistrat o crestere de aproximativ 7% comparativ cu primul semestru din anul precedent, in timp ce indemnizatiile brute platite (44.928.508 lei) au fost in crestere cu circa 54%, iar numarul de contracte noi incheiate in perioada de raportare (639.748) a crescut cu 3%.

Asigurari de viata si sanatate

In semestrul I 2019 a continuat dinamica pozitiva a sectorului asigurarilor de viata, manifestata incepand cu anul 2015, iar volumul primelor brute subscrise se mentine la cel mai ridicat nivel din ultima perioada.

Primele brute subscrise aferente asigurarilor de viata sunt in suma de 1.124.790.989 lei, in crestere cu 4,6% fata de aceeasi perioada a anului precedent.

S-a mentinut un grad mare de concentrare, astfel ca primele 2 societati din punct de vedere al volumului primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurari de viata detin o cota de piata cumulata in valoare de 54%. De asemenea, 10 societati au detinut o pondere de peste 97% din volumul total al primelor subscrise pe acest segment, cu subscrieri cumulate in valoare de 1,09 miliarde lei.

Asigurarile de sanatate au cumulat la finalul lunii iunie 2019 prime brute subscrise in valoare de 205 milioane lei, in crestere cu aproximativ 24% fata de aceeasi perioada a anului precedent. Numarul de contracte in vigoare la sfarsitul perioadei de raportare s-a marit cu circa 18%, iar cea mai ridicata pondere este detinuta de contractele de asigurari de sanatate asimilabile asigurarilor generale.

Indemnizatii brute platite

In semestrul I 2019, societatile de asigurare au raportat indemnizatii brute platite, cumulat pentru cele doua categorii de asigurari, in suma de 2.880.585.748 lei, astfel:

- 2.775.706.367 lei sunt aferente contractelor de asigurari generale (96%), inregistrand o crestere cu 18% fata de semestrul I 2018 (2.346.346.150 lei);
- 104.879.381 lei sunt sume platite pentru indemnizatii brute, aferente asigurarilor de viata, inregistrand o crestere cu circa 17% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent (89.824.583 lei).

Indemnizatiilor brute aferente asigurarilor de viata li se adauga maturitati, rascumparari partiale si totale, cumulate in suma de 421.105.243 lei, valoare in crestere comparativ cu cea inregistrata in aceeasi perioada a anului precedent (372.648.279 lei).

Rezerve tehnice

La finalul semestrului I 2019 societatile de asigurare aveau constituite rezerve tehnice brute in valoare totala de 17.205.575.863 lei, in crestere cu 4,38% fata de sfarsitul anului 2018 (16.483.400.031 lei), repartizate pe cele doua categorii de asigurare dupa cum urmeaza:

- pentru asigurarile generale un volum de 9.627.200.897 lei, reprezentand 56% din totalul rezervelor tehnice;
- pentru asigurarile de viata, in valoare de 7.578.374.966 lei, reprezentand de 44%, din totalul rezervelor tehnice.

Profitabilitatea societatilor de asigurare

La nivelul intregii piete de asigurari, rezultatul net al activitatii din semestrul I 2019 a fost unul pozitiv, profitul net total: circa 134 milioane de lei.

Regimul Solvabilitate II

La finalul semestrului I 2019, atat valoarea activelor, cat si cea a obligatiilor societatilor de asigurare (masurate conform principiilor regimului Solvabilitate II) au inregistrat cresteri comparativ cu valorile inregistrate in aceeasi perioada a ultimilor trei ani. Activele totale au crescut cu 7,9%, iar datoriile totale ale societatilor de asigurare au crescut cu 10,9% in semestrul I 2019 comparativ cu valoarea inregistrata in perioada similara din anul anterior.

Valoarea fondurilor proprii eligibile sa acopere cerinta de capital de solvabilitate se afla la finalul primului semestru al anului 2018 la nivelul de 5,21 miliarde lei, in crestere cu 2,30% comparativ cu valoarea inregistrata in semestrul I al anului 2018.

Imbunatatirea indicatorilor de solvabilitate a societatilor de asigurare a continuat si pe parcursul primelor sase luni ale anului, astfel ca la sfarsitul lunii iunie 2019, toate societatile indeplineau cerintele necesarului de capital de solvabilitate (SCR), precum si cerintele minime de capital (MCR), cu o singura exceptie (o companie fara activitate pe segmentul RCA si cu prezenta redusa pe piata).

Ca si in perioadele similare ale anilor 2016, 2017, 2018, ratele SCR si MCR la nivelul pietei, au fost supraunitare, rata SCR mentinandu-se relativ stabila, iar rata MCR inregistrand o crestere de aproximativ 8%.

Brokerii de asigurari

In primul semestru al anului 2019, brokerii de asigurare si/sau reasigurare au intermediat circa 64% din volumul total al primelor brute subscrise de asiguratori pentru cele doua categorii de asigurare, intr-o usoara crestere fata de perioada similara a anului 2018.

In urma centralizarii raportarilor transmise de companiile de brokeraj, la data de 30.06.2019, se constata o crestere procentuala fata de aceeasi perioada a anului 2018 a valorii primelor intermediate pentru asigurari generale si asigurari de viata de 11,30%, de la 3.123.895.838 lei la 3.476.887.148 lei.

Analizand structura primelor intermediate de brokerii de asigurare si/sau reasigurare pe clase de asigurari generale se constata ca, in primul semestru al anului 2019, o pondere semnificativa in totalul primelor intermediate pentru asigurari generale o detin urmatoarele clase:

- clasa A10, Asigurari de raspundere civila pentru vehicule (RCA + CMR) - 53,16% ;
- clasa A3, Asigurari de mijloace de transport terestru (CASCO) - 23,51% ;
- clasa A8, Asigurari de incendiu si alte calamitati naturale - 8,20%.

TOTUL DESPRE ASIGURARILE DE VIATA

Pe scurt, asigurarile de viata sunt produse financiare oferite de catre companii specializate care ofera, de la caz...

DE CE AM NEVOIE DE O ASIGURARE?

In general companiile de asigurari pun la dispozitia clientilor o multitudine de motive pentru a incheia o polita....

RISCURI ACOPERITE

Principalul risc acoperit de o asigurare de viata este decesul. Cu toate acestea, asigurarile de viata pot...

CE POLITA MI SE POTRIVESTE?

In primul rand trebuie sa decizi daca doresti o asigurare care sa ofere numai protectie (deci fara componenta...

CUM INCHEI O ASIGURARE?

Recomandam parcurgerea urmatorilor pasi: 1. Alegerea unei companii de asigurare sau a unui broker de asigurare...

TIPURI DE PRODUSE

Functie de combinatia de riscuri acoperite si beneficii, exista o larga varietate de produse de asigurare de...

Top stiri Asigurari de Viata