by Media XPRIMM
XPRIMM TV
CAMPANIE SUSTINUTA DE:
      



Suport Online Contact
AEGON Romania: Crestere de 22% in 2018 pe segmentul asigurarilor de viata
Compania de asigurari de viata AEGON Romania a urmat tendinta segmentului pe care activeaza si a inregistrat, in 2018 fata de 2017, o majorare de 22% a cifrelor de vanzare pentru principalele produse pe care le promoveaza prin intermediul partenerilor sai bancari.

AEGON Romania a incheiat 2018 cu un volum al primelor brute subscrise de circa 96 milioane lei (aproximativ 20,6 milioane euro).

Valoarea plasamentelor in 2018 a atins pragul de 318 milioane lei, in crestere cu 16% comparativ cu 2017, cand s-a situat la 280 milioane lei, iar prima medie bruta a fost de 2.700 lei.

Indemnizatiile pentru politele ajunse la finalul perioadei contractuale (beneficiile de maturitate si anuitatile) s-au plasat la 6,02 milioane lei, iar valoarea indemnizatiilor pentru evenimentele asigurate (daune) a fost de 2,2 milioane lei. La nivel local, compania a inregistrat 544 de dosare carora li s-a dat o rezolutie intr-un interval mediu mai mic de o zi lucratoare.

Valoarea medie a despagubirilor acordate per dosar s-a ridicat la aproximativ 4.690 lei.

"Piata de asigurari de viata a avut un parcurs interesant in 2018, fiind influentata pozitiv de cresterea puterii de cumparare a populatiei. AEGON Romania a inregistrat la randul sau cresteri pe acest segment, iar in 2019 ne propunem sa continuam dezvoltarea, sa aducem noi produse in portofoliu si sa punem accent si pe implementarea programelor de educatie financiara pe care le-am demarat in ultima perioada", a declarat Sinziana MAIOREANU, CEO al AEGON Romania.

Principalele produse de asigurari de viata pe care s-a concentrat activitatea companiei in 2018, au fost AEGON Fii Sigur, distribuit prin Banca Transilvania, si AEGON de Viitor, care poate fi achizitionat prin reteaua Alpha Bank.

Piata locala a asigurarilor de viata a inregistrat o apreciere de peste 4% in 2018 fata de anul precedent, arata cel mai recent raport al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF). Cea mai importanta tendinta, manifestata in ultimii doi ani, ramane consolidarea segmentului asigurarilor de viata. Acesta a manifestat o tendinta ascendenta inca din 2015, atingand nivelul maxim de crestere in 2017, cand volumul de prime brute subscrise pentru activitatea de asigurari de viata a fost cu 21% peste valoarea inregistrata in 2016.

AEGON Romania, parte a grupului financiar international AEGON, prognozeaza ca in 2019, piata asigurarilor se va stabiliza si va continua, dupa toate probabilitatile, sa creasca intr-o cadenta temperata, influentata si de contextul geo-politic intern si extern.

In 2019, AEGON Romania estimeaza o crestere de 34% a volumului primelor brute subscrise, care ar urma sa ajunga la circa 117,4 milioane lei.

AEGON a intrat pe piata din Romania in 2007, prin divizia de pensii private, si in 2008 prin compania de asigurari de viata. In prezent, AEGON Romania are peste 900.000 de clienti si 130 de angajati.

Nota: Rezultatele AEGON Romania nu se regasesc in statisticile oficiale publicate de ASF, deoarece AEGON Romania este sucursala a AEGON Polonia, iar conform legislatiei in vigoare, rezultatele nu sunt in mod explicit prezentate in raport, ci sunt cumulate cu ale celorlalte sucursale active in segmentul asigurarilor de viata.

TOTUL DESPRE ASIGURARILE DE VIATA

Pe scurt, asigurarile de viata sunt produse financiare oferite de catre companii specializate care ofera, de la caz...

DE CE AM NEVOIE DE O ASIGURARE?

In general companiile de asigurari pun la dispozitia clientilor o multitudine de motive pentru a incheia o polita....

RISCURI ACOPERITE

Principalul risc acoperit de o asigurare de viata este decesul. Cu toate acestea, asigurarile de viata pot...

CE POLITA MI SE POTRIVESTE?

In primul rand trebuie sa decizi daca doresti o asigurare care sa ofere numai protectie (deci fara componenta...

CUM INCHEI O ASIGURARE?

Recomandam parcurgerea urmatorilor pasi: 1. Alegerea unei companii de asigurare sau a unui broker de asigurare...

TIPURI DE PRODUSE

Functie de combinatia de riscuri acoperite si beneficii, exista o larga varietate de produse de asigurare de...

Top stiri Asigurari de Viata